Azuga Trail Race 2014 e una din cele mai faine amintiri din participările mele la curse trail. Traversarea raului prin apa, vibe-ul de la start, soarele care a apărut pe Sorica, atmosfera de la start/finiș, noroiul deja tradițional, potecile rapide, pârtia abrupta și care scoate sufletul din tine. Au trecut 7 ani, dar amintirile sunt atât de vii. Mă bucur mult că Azuga revine in calendar.

Recunosc că cea mai plăcută amintire de la Azuga Trail Race a fost vremea aceea de toamnă veritabila. Știu, e de gust, dar cele mai faine concursuri pentru mine sunt cele de toamnă. Sau cel puțin cu vreme de toamnă. Chiar daca înainte și după cursa am fost in jurul prietenilor și am avut parte de relaxare și povești, in timpul concursului m-am simțit ca pe un platou de luptă (alături de aceeași prieteni), și traseul parcă a avut toate elementele să facă o luptă de neuitat. Doar să-mi revin cu forma fizica și revin oricând cu mare plăcere la Azuga. Distracție și fair play tuturor pe câmpul de lupta Azuga.

Am participat cu deosebită expectanță încă de la primele ediții ale crosului montan de la Azuga. Deși cunoșteam segmente de traseu din diverse experiențe anterioare, cursa în întregul ei mi-a oferit o cu totul altă perspectivă asupra zonei. În afară de străduința de a mă clasa bine și a-mi perfecționa tehnica și forța în alergarea montană, ATR este locul unde am cunoscut sau împrietenit cu mulți pasionați sau, chiar campioni ai genului. Peisajul e sublim, urcările, coborârile și porțiunile de alergare erau interesant distribuite, dar cireașa de pe tort mi-a rămas întipărită și azi în coșmaruri, ultima urcare pe Sorica, element de kinogramă pentru toți veteranii cursei, ... ceea ce vă doresc tuturor celor care nu știți despre ce e vorba!

Octombrie 2014... o promisiune care trebuia onorată mă trimite la Azuga Trail Race. Fără să ascult de cei care mă sfătuiau că n-am ce sa caut la munte (eu îl văzusem doar in poze) și nici nu am cum sa termin 20 km (eu alergasem maxim 10). Una peste alta am fost. Și pe o ploaie fenomenală, Radu a dat startul. Primul hop: pârâul de trecut. Prin apă. Podul l-au rupt cei din fața mea. Urcare grea, noroi. Singurul concurs în care aproape am plâns de teamă că mă rătăcesc prin ceața deasă, că vine ursul :)))), că și că. Dar am ajuns la finish mai fresh decât mă așteptam și chiar pe locul 2 la traseul de 20 km. O surpriză pentru mine. Asta și cele care au venit după. Una peste alta, fuga ca fuga, dar petrecerea de după mi-a scris viitorul

2014, toamna tarzie, Azuga, probabil cea mai cainoasa vreme pe care am alergat. Ma opresc pentru cateva secunde la finalul primei bucle. Sunt la baza partiei, ud tot si inghetat. Stiu ca sus ma asteapta frig, ceata, vant, si ploaie. Ma intreb de ce ar vrea cineva sa continue. Ei bine, nu am gasit un raspuns bun nici pana astazi. Tot ce stiu este ca vreau sa merg inainte. Si cat mai repede! Asa ca fac un pas, inca unul, si inca unul. Energia voluntarilor si a organizatorilor imi da puterea zambesc. Si brusc, totul devine simplu. Dupa multi ani de atunci si multe concursuri, ma gandesc la Azuga Trail Race si zambesc. Si mai fac cativa pasi inainte

Am indragit Azuga Trail Race pentru ca am intalnit acolo tacamul complet, incepand cu organizatorii, oameni de munte (si gratare), locatie usor accesibila, unde pot gasi ocupatie si eventualii insotitori, traseu "cu de toate” zone valurite, de viteza, portiuni de forta cum e urcarea pe Sorica, coborari rapide unde am cazut dar mi-a placut  si o distanta potrivita unui amator decent antrenat, 27 km, nici prea mica nici prea mare, sa te mai poti da jos din pat a doua zi. Cireasa de pe tort a fost ca am urcat pe podium, nu de capul meu ci cu echipa, Azugreii, ajuns acolo prin talentul Denisei Dragomir si a lui Andrei Preda, sportivi din alta liga, o placere sa-i vezi alergand.

Ce-mi revine în memorie când mă gândesc la ATR 2014 sunt următoarele:

1. am participat urmare a unui barter neplanificat și necondiționat făcut cu Maestrul Lucian (AL MĂRII), pentru costumul de neopren împrumutat pentru proba de înot primul (și ultimul?) triatlon de la Fără Asfalt 2Mai. Mulțumesc și acum, Lucian pentru invitație!

2. pentru prima dată am fost verificat la sânge la echipamentul obligatoriu. Vremea relativ rea solicita și pantaloni lungi pentru alergare, element ce-mi lipsea din garderoba deplasată la concurs. Așa că, pentru a intra în zona de start mi-am săltat peste genunchi jambierele de compresie și am coborât mult, până la limita obscenului pantalonii pentru a ascunde arbitrului orice bucățică de piele de pe picior (obscenul nu s-a produs deoarece geaca de ploaie era suficient de lungă!). La 200-300m după start am ieșit din șuvoiul de alergători pentru a reveni la setarea neregulamentară, dar cea în care puteam alerga. (în filmul realizat,am constatat că totși nu fusesem singurul cu genunchii la vedere)

3. celebra traversare a râului de la start. Pierzând mult timp după start pentru re-echipare, am sosit la faimosul punct de pe traseu în momentul în care deja era o mare de participanți ce se încumetau greu să traverseze bârna udă de ploaie. Împreună cu un amic de la triatlon (Sașa Koncz, lângă care mă nimerisem în acel moment) am decis să traversăm direct prin râu și bine am făcut.

4. nesuferita urcare a pârtiei. Eram prima oară pe traseul de concurs și după euforia trecerii de pe un munte pe altul, cu trecerea prin zona de start/finish a sosit urcarea care te lovește direct în frunte. Totuși, îmi amintesc că am trecut la tehnica pașilor cât mai mici (aproape că lipeam pașii unul de altul ca la numărătoarea din copilărie) și m-am descurcat mai bine față de cei din jurul meu în acel moment al cursei, depășind chiar câțiva dintre ei.

5. căzătura de la final. După ce am reușit să scap cu bine de pe tot traseul, la finalul coborârii abrupte din pădure, la vederea drumului forestier am reușit să agăț cu piciorul o rădăcină și mi-am făcut intrarea pe forestier cu o combinație de Tsukahara & Triplu Toeloop, din fericire fără urmări.La aflarea veștii că se reia concursul am și completat formularul de înscriere! Ne vedem la start!!